Gică Hagi a anunțat azi de partea cui va fi la alegerile pentru conducerea Federației, noul președinte urmând a fi ales la data de 18 aprilie. „Vreți să vă spună cine este președintele meu? Cel care își propune să facă o națională mai bună decât a fost pe vremea generației noastre, dar ne spune și cum o să facă. Pentru că eu încă mai am orgoliu, încă sunt mândru, nu accept să fiu tratat ca și cum România este în lumea a treia, nu înghit așa ceva.
Și avem nevoie de oameni orgolioși, mândri și care știu ce trebuie făcut. Stăm și ne certăm la tv, se discută doar cancanuri, în loc să fim concreți. Nu avem nevoie de lupte, ci de proiecte. În timpul acesta, în România sunt mai puține stadioane, mai puține echipe”, a spus azi „Regele” într-o conferință de presă.
El a continuat: Nu există stabilitate, încredere, curaj. Ne trebuie organizare, pentru că jucători talentați există. Asta vreau de la președintele meu, organizare! Aștept să ni se spună cum se vor dezvolta primele trei ligi și cum va veni finanțarea pentru centrele de copii și juniori.
Dar lucruri concrete, nu vorbe, nu cine și cum votează, președinți de AJF. Să vină un președinte la federație, cu echipa lui, și să ne spună cum resuscitează fotbalul românesc, apoi să ne arate proiectul pentru echipele naționale.
Își trebuie un concept tehnic, cu proiecție pe termen mediu și lung. Cineva trebuie să-l construiască. Este ușor să promiți, să dai din gură, dar trebuie să ai neuroni, să-i cheltui și să te pricepi”.
Hagi ar dori ca regulamentul Ligii I să fie modificat și spune că are un plan pentru a readuce oamenii pe stadioane. „Vreți să vă spun cum aducem lumea pe stadion? Să facem un proiect clar, o viziune pentru următorii 10 ani.
Eu îl am, cu 10 puncte, dar nu sunt implicat, nu sunt pe partea administrativă, ci pe cea tehnică. Nimeni nu mă ascultă. Eu nu vreau să fiu chibiț, acolo sunt 21 de milioane.
Eu îmi asum, vreau 18 echipe. Când s-a cucerit Cupa Campionilor, nu erau 18 echipe? Când mergeam la turneele finale nu erau 18 echipe? Și niciodată nu-mi iei jumătate din puncte, nu există așa ceva, să-mi iei din munca mea.
Să fie play-off și play-out, dar să rămână punctele. Păi în februarie începe alt campionat! Unii dorm până atunci și pe urmă semnează cu jucători care au 10-15.000 de euro pe lună”, a încheiat Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER